Centrul de Imagistica PULS, Mamografie

Mamografia reprezintă examinarea radiologică a sânului în vederea depistării cancerului de sân în stadii incipiente. Este o metodă indispensabilă pentru orice femeie care a trecut de 40 de ani sau care prezintă risc crescut de cancer mamar.

Mamografia este efectuată cu un aparat special, cu ajutorul căruia sânul este comprimat, fiind necesare câte două expuneri pentru fiecare sân: una de jos în sus și una laterală.
Examinarea trebuie să fie facută de rutină, anual, fiecărei femei ce a împlinit vârsta de 40 de ani, chiar dacă nu prezintă nicio simptomatologie, deoarece mamografia poate depista cancerul de sân înainte să devină palpabil și astfel va putea fi tratat în fazele incipiente, când încă mai poate fi vindecat.
Examenul mamografic implică o iradiere mică, nesemnificativă, care nu produce cancer de sân. Este cea mai eficientă metodă de screening, cu o sensibilitate medie de 80% (poate omite până la 20% din cazurile de cancer de sân) la femeile peste 50 ani.
Persoanele cu implant de silicon nu vor face mamografie.

Rezultatele fals negative pot apărea în anumite situații precum:
• Utilizarea de către pacientă a deodorantelor cu pulberi sau pudră la nivelul axilelor și sânilor în ziua efectuării mamografiei; acestea pot crea confuzie deoarece apar pe mamogramă asemenea calcificărilor.
• Stare fiziologică:

o Sân dens (țesut glandular dens sau fibros comun)
o Femei atletice
o Femei aflate în pre-menopauză

• Stare patologică:

o Femei aflate în tratament hormonal
o Anumite tipuri de neoplasm ce pot fi oculte mamografic

Rezultate fals pozitive pot apărea în cazurile care au suferit o intervenție bioptică pe sân.
Există situații în care nu poate fi făcută diferența între o formațiune benignă și una malignă și nu poate fi specificată natura unei imagini (chist sau nodul). În aceste situații este absolut necesar ca investigația mamografică să fie completată cu o ecografie mamară pentru ca diagnosticul să poată fi stabilit cu exactitate.
La toate vârstele, 5 – 10% dintre mamografii sunt anormale și trebuie urmate de teste adiționale (aspirația cu ac subțire, biopsie chirurgicală sau ecografie).

Centrul de Imagistica PULS va pune la dispozitie aparatura performanta si o intreaga echipa de medici specialisti cu ajutorul carora puteti efectua aceasta examinare. Programarile pot fi facute telefonic, la 021.9290 sau prin intermediul formularului de programare care poate fi accesat aici

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 + two =