Despre Litiaza Renala

 

Litiaza renala

Litiaza renala este o afectiune care se caracterizeaza prin formarea de calculi la nivelul tractului urinar, in urma precipitarii unor substante care in mod normal sunt dizolvate in urina. Factorii favorizanti ai acestei afectiuni sunt deshidratarea, dieta (exces de calciu si proteine), infectiile urinare cu germeni care secreta ureaza (Proteus si Providencia), excretia crescuta prin urina a unor substante (calciu in hiperparatiroidism, oxalati in afectiuni intestinale cronice etc.), anomalii anatomice congenitale.

Din punct de vedere clinic, atata timp cat calculii sunt imobili, pacientul nu prezinta simptome sau poate prezenta dureri lombare nespecifice. Cand calculul se mobilizeaza apare colica renala care se manifesta prin dureri intense in regiunea lombara cu iradiere in abdomenul inferior si in testicul, respectiv labiile mari. Durerea este adesea insotita de greata, varsaturi si subocluzie. In plina colica renala, urina poate fi rosiatiatica (hematurie).

In procesul de diagnosticare sunt extrem de utile ecografia si radiografia renala simpla (care poate evidentia numai calculii radioopaci), ambele putand fi efectuate si in plina colica renala. Urografia este folosita pentru a aprecia starea functionala a rinichilor, dimensiunile lor, existenta unor cauze congenitale si nu se face pacientilor in plina colica renala sau celor care au hematurie.

Pacientii cu litiaza renala pot dezvolta in timp anumite complicatii precum: hidronefroza, infectii (pielonefrita acuta si cronica, abcese renale etc.), insuficienta renala cronica (cand exista calculi la nivelul ambilor rinichi sau pacientul are un singur rinichi si are litiaza).

Tratamentul consta in masuri generale si masuri specifice in functie de tipul litiazei (calculii au in compozitia lor chimica 80% oxalati de calciu, cistina, urati, xantina si altele), tratamentul urologic si tratamentul colicii renale.

  • Masurile generale constau in cura permanenta de diureza – pacientul va bea 3 litri de lichide pe zi (apa, ceai, compot) si nu va inlocui apa cu alte bauturi (sucuri de citrice, cafea, ape minerale) deoarece acestea favorizeaza formarea de calculi. Deasemenea, este necesara prevenirea infectiilor urinare si tratamentul corect al acestora.
  • Masurile specifice sunt reprezentate de regim sarac in oxalati si purine, acidifierea urinii in litiaza fosfatica si cea din infectii urinare, alcalinizarea urinii cand exista calculi de acid uric sau de cistina.
    Colica renala se trateaza prin aplicarea de caldura in regiunea lombara, mentinerea unei diureze convenabile care sa usureze eliminarea calculilor si medicamente analgezice si spasmolitice.
    Tratamentul urologic este indicat in caz de colica renala prelungita, la pacientii care fac febra sau atunci cand dimensiunile calculului fac improbabila eliminarea lui. Se poate recurge la litotritie extracorporeala (fragmentarea calculului cu ajutorul ultrasunetelor), interventii endoscopice sau interventii chirurgicale deschise.

Ori de cate ori experimentati simptomele prezentate mai sus va puteti adresa, atat pentru diagnosticare cat si pentru un plan amanuntit de tratament, Clinicii PULS unde o echipa de specialisti (Urologie, Radiologie si Imagistica Medicala) sunt mereu la dispozitia dvs.

Programarile le puteti face fie contactandu-ne la 021.9290 sau accesand formularul pe programare online aici.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − 17 =