Tensiometru

Hipertensiunea arterială

(articol scris de dr. Cristina RADULESCU,  Medic Specialist Cardiologie)

Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai frecvente probleme cardiovasculare, afectând in jur de 30 – 45% din populaţia generală(1). Incidenţa ei creşte însă cu vârsta, cu alte cuvinte cu cât înaintăm în vârstă, cu atât probabilitatea sa fim hipertensivi este mai mare.

De ce este important să ştim daca suntem hipertensivi?

Pentru că prezenţa hipertensiunii arteriale este strâns legată de apariţia unor evenimente cardiovasculare cu impact extrem de mare, cum ar fi: infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, insuficienţa cardiacă, boala arterială periferică sau boala cronică de rinichi. Impactul asupra organismului este cu atât mai mare dacă mai asociem şi alţi factori de risc – fumatul, supraponderabilitatea, diabetul zaharat fiind doar câteva exemple.

Hipertensiunea arteriala a mai fost numită şi “ucigaşul tăcut” pentru că, deşi creşte riscul apariţiei unor afecţiuni grave şi scade durata vieţii, în general nu dă simptome. Uneori putem tolera chiar valori foarte mari ale tensiunii arteriale (TA) fără să ne simţim rău, mai ales dacă aceasta a crescut lent şi a evoluat mult timp.

Ce înseamnă hipertensiune arterială?

Hipertensiunea arteriala

Hipertensiunea arteriala

Hipertensiunea arterială a adultului se defineşte ca o valoare a tensiunii arteriale sistolice peste 140 mmHg şi/sau diastolice peste 90 mmHg(2). O valoare a tensiunii arteriale între 130 – 139 mmHg sistolica şi/sau 85 – 89 diastolica se numeşte tensiune normal-înaltă. Aceşti pacienţi în general nu necesită tratament, însă trebuie urmăriţi cu atenţie pentru că este posibil ca ei să dezvolte hipertensiune arterială în timp.

Cum putem afla dacă suntem hipertensivi?

Prin măsurarea tensiunii arteriale, fie la cabinet, fie acasă, folosind un tensiometru automat. Dacă sunteţi la cabinet medicul vă va pune deasemenea câteva întrebari şi va face un examen clinic. De la caz la caz s-ar putea ca medicul sa vă mai recomande şi efectuarea de analize de sânge, ECG, monitorizarea ambulatorie a TA (Holter TA), ecocardiografie sau alte investigaţii.

Ce putem face?

După evaluarea iniţială medicul dumneavoastră vă va indica o schemă de tratament, care poate însemna un singur medicament sau mai multe, în special dacă valoarea tensiunii arteriale este foarte mare.
La tratamentul medicamentos se asociază în mod obligatoriu măsurile de schimbare a stilului de viaţă: scăderea aportului de sare, scăderea în greutate şi activitatea fizică regulată, creşterea procentului de fructe şi legume în alimentaţie, scăderea consumului de alcool(3). Aceste măsuri pot scădea în timp necesarul de medicamente antihipertensive(4).
Este posibil ca medicaţia să fie modificata de mai multe ori la început – fiecare pacient va avea la final o schemă de tratament individualizată.
După stabilirea schemei, vizitele medicale vor fi mai rare, dar este esenţial să mergeţi la control, ideal la 6 luni sau cel puţin anual, pentru evaluarea eficacităţii tratamentului, a identificării eventualelor efecte adverse ale medicaţiei, precum şi pentru identificarea şi abordarea şi a celorlalţi factori de risc.

Articol scris de dr. Cristina RADULESCU, Medic Specialist Cardiologie.

D-na dr. Cristina RADULESCU ofera consultatii in Clinica Stefan cel Mare.  Pentru programari va rugam sa contactati Call Center PULS la 021.9290.

Bibliografie selectivă:
(1) Pereira M, Lunet N, Azevedo A, Barros H. Differences in prevalence, awareness, treatment and control of hypertension between developing and developed countries. J Hypertens 2009;27:963–975
(2) ESH/ESC Guidelines for the management of arterial hypertension, European Heart Journal (2013) 34, 2159–2219 doi:10.1093/eurheartj/eht15
(3) Dickinson HO, Mason JM, Nicolson DJ, Campbell F, Beyer FR, Cook JV, Williams B, Ford GA. Lifestyle interventions to reduce raised blood pressure: a systematic review of randomized controlled trials. J Hypertens 2006;24:215–233.
(4) Elmer PJ, Obarzanek E, Vollmer WM, Simons-Morton D, Stevens VJ, Young DR, Lin PH, Champagne C, Harsha DW, Svetkey LP, Ard J, Brantley PJ, Proschan MA, Erlinger TP, Appel LJ. Effects of comprehensive lifestyle modification on diet, weight, physical fitness and blood pressure control: 18-month results of a randomized trial. Ann Intern Med 2006;144:485–495.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × 5 =