2016_12_07-picior-diabetic

 

PICIORUL DIABETIC este o consecință gravă a diabetului zaharat, însemnând complicații de sănătate frecvente și dificil de tratat, asociate cu un impact negativasupra calității vietii.

Neuropatia (leziuni ale nervilor) afectează sensibilitatea la nivelul picioarelor. Bolnavii de diabet nu mai percep durerea iar iritaţiile şi rănile pot rămâne neobservate. Ulceraţiile străbat complet pielea înainte ca durerea să fie simţită.

Alte tulburări de sensibilitate modifică modul în care persoanele cu diabet îşi susţin greutatea. Aceasta se concentrează în regiunile unde se formează calusuri care în asociere cu pielea uscată favorizează apariția leziunilor cutanate.

Diabetul poate conduce la diminuarea circulaţiei sanguine (arterită) la nivelul picioarelor, crescând riscul apariţiei ulceraţiilor şi întârziind vindecarea acestora.

Boala afectează şi capacitatea organismului de a combate infecţiile, astfel încât ulceraţiile deja formate se infectează uşor; infecţia poate deveni severă şi dificil de tratat, evoluând către cangrenă. Diabeticii au un risc de amputare a piciorului de 30 de ori mai mare decât restul populaţiei.

Îngrijirea și igiena picioarelor este critică și se face zilnic. Acestea vor fi protejate de leziuni, iar pielea trebuie menţinută hidratată cu ajutorul unor creme. Încăltămintea se va potrivi perfect şi nu va produce iritaţii, talpa va distribui cât mai uniform presiunea din greutatea corpului. Nu se recomandă mersul desculţ.

Se recomandă îngrijirea regulată acordată de un podiatru pentru tăierea unghiilor şi îndepărtarea calusurilor.

Sensibilitatea şi circulaţia sanguină la nivelul picioarelor ar trebui evaluate periodic de către medic. Puteți efectua acest controlul în clinicile noastre. Vezi detalii pe pulsmedica.ro, programări la 021.9290.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 − four =