Combaterea febrei cu metoda impachetarii, Articol scris de dr. Alina Bantea

Combaterea febrei cu metoda impachetarii

(articol scris de dr. Alina Bantea)

Stiati ca atunci cand avem febra (temperatura corpului de peste 38 grade C), cea mai eficienta metoda de de combatere a acesteia este metoda impachetarii?

Conditia cea mai importanta este sa nu avem frison in acel moment, deoarece impachetarea poate fi periculoasa si poate provoca soc. Cand avem frison tremuram si ne este frig, desi in incapere este cald.

Copilul cu febra trebuie dezbracat si impachetat intr-un prosop mare, imbibat cu apa calduta si apoi bine stors. Rulati prosopul in jurul corpului incepand de la subsuori, timp de cateva minute, pana cand apa din prosop se raceste. Repetati umezirea prosopului cu apa calduta si impachetarea copilului.

Actiunea este mai rapida comparativ cu cea a medicamentelor si ajuta la intrarea acestora in actiune.

Temperatura camerei trebuie sa fie placuta si copilului sa nu ii fie frig. Pe sursele de caldura (calorifer, soba) va sugeram sa asezati vase cu apa pentru umidificarea atmosferei si usurarea respiratiei.

Adultilor si copiilor care nu accepta sa fie infasurati in prosop le pot fi sterse membrele (bratele si picioarele pe toata lungimea lor) cu un prosop imbibat in apa calduta dar nu foarte bine stors, deoarece zgarie pielea care este foarte sensibila in perioada febrila.
Apa ajuta la eliminarea caldurii mult mai rapid decat medicamentele, iar efectele adverse lipsesc cu conditia ca pacientul sa nu fie in frison.

Articol scris de dr. Alina Bantea

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

17 − twelve =