2016_12_13-cardio-4-ateroscleroza-si-stilul-de-viata-fumatul

În bolile cardiovasculare, fumatul este principalul factor de risc ce poate fi controlat. Renunțarea la acest viciu înseamnă viață.

Ateroscleroza presupune îngroșarea și rigidizarea arterelor medii și mari prin depuneri de ateroame. Ea stă la baza bolilor cardiovasculare, prima cauză de mortalitate în România. Acestea provoacă 60% din decese, cu 12% peste media europeană.

Există factori de risc ai aterosclerozei care nu pot fi modificaţi – ereditatea, vârsta şi sexul – însă fumatul, stresul, alimentaţia și sedentarismul pot fi controlațe.

Fumatul este principalul factor de risc al aparatului cardiovascular. El produce modificări în peretele vascular determinând și accelerând procesul aterosclerozei. În plus accelerează bătăile inimii.

Nicotina accelerează mai multe procese biochimice și fiziologice implicate în dezvoltarea aterosclerozei. De exemplu, crește LDL-Colesterolul, scade HDL-Colesterol, induce lipoliza, crește cantitatea de acizi grași liberi în plasma și produce disfuncția endoteliului vascular.

Pe scurt, efectele fumatului asupra aparatului cardioscular sunt:

  • crește rigiditatea pereților arteriali;
  • lezează endoteliul vaselor sangvine mari;
  • prin mecanisme multiple, crește tensiunea arterială;
  • scade sensibilitatea față de insulină;
  • tulbură o serie de activități enzimatice;
  • tulbură vasodilatația dependentă de endoteliul microvascular, prin acțiunea toxică asupra capilarelor din tot organismul. (Clinteai Science 2003; 104:247-252)

Studiile arată că renunțarea la fumat scade cel mai eficient mortalitatea prin boala coronariană, iar măsurile medicale au rol neînsemnat.

În 1992, Asociatia Americana de Cardiologie a arătat ca riscul decesului printr-o boală cardiacă este cu 30% mai mare pentru cei expusi la fumul de țigară.

În plus, peste 60% din decesele prin cancer survin la fumători.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × 3 =